Ronaldo sau „Mister Perfect”. Noi repere setate de cel mai bun jucător din lume, în „măcelul” de la Gelsenkirchen

Ronaldo sau
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristiano Ronaldo a demonstrat încă o dată că „Balonul de Aur” cucerit în debutul anului este perfect meritat, în acest moment golgheterul Realului fiind cel mai în formă fotbalist din lume.

Suspendat în campionat, portughezul din ofensiva lui Ancelotti a evoluat fără greșeală în victoria categorică obținută de Real pe târăm german, contra lui Schalke, scor 6-1. CR7 a marcat două goluri superbe și a trimis două pase decisive către coechipierii săi – Bale și Benzema -, assistul pentru francez fiind dintr-o execuție patentată, cu călcâiul.

Prin reușitele din această seară, Ronaldo ajunge la cota „11” goluri înscrise în cea mai importantă competiție din lume în actualul sezon, fiind din acest punct de vedere cu o reușită peste golgheterul lui PSG, Zlatan Ibrahimovic. Altfel, vârful grupării blanco a ajuns la cifre remarcabile în Ligă, reușind să puncteze de nu mai puțin de 32 de ori în ultimele 25 de partide disputate.

46 din ultimele 47 de adversare ale lui Real Madrid au primit gol de la Ronaldo. Doar Dinamo Zagreb a scăpat de acest adevărat „blestem”

În ceea ce o privește pe Real, succesul de pe terenul lui Schalke a fost unul cu adevărat istoric, „galacticii” nereușind vreodată în precedentele 26 de partide disputate în Germania să înscrie de 6 ori (mai mult, o singură dată punctaseră spaniolii de trei ori pe tărâm nemțesc).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Decizie pentru românii cu CONT la BANCĂ. E regulă de azi, 17 iunie, pentru cei care transferă bani
Decizie pentru românii cu CONT la BANCĂ. E regulă de azi, 17 iunie, pentru cei care transferă bani
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×